Ce ai face dacă ti-aș spune că știu ce ai de făcut pentru a te feri de Depresie, Demență, Alzheimer și în plus de asta știu foarte precis cum să-ți crești capacitatea de focusare, atenție și peste toate să-ți îmbunătățești imaginea de sine și personalitatea?
În funcție de perioada vieții în care te afli ești mai interesat de una sau altele din cele prezentate mai sus. Însă toate acestea de fapt au legătura cu creierul nostru.
Dacă privim cifrele oferite de Organizația Mondială a Sănătății, aflăm că 264 milioane de oameni sunt diagnosticați suferind de depresie. Mulți alții având această perturbare mintală fără să fie diagnosticați. Depresia stă la baza productivității noastre dar și cea care influențează în mod direct calitatea vieții.
Tot Organizația Mondială a Sănătății ne vorbește despre demență ca fiind un sindrom care ne afectează memoria, gândirea, comportamentul și abilitatea de a realiza sarcini simple cotidiene. Numărul celor ce sunt diagnosticați cu demență fiind de 50 de milioane de oameni la care se adaugă în medie 10 noi milioane de cazuri anual. Aceste afecțiuni putând genera realmente drame în viețile noastre.
Cu siguranță nu vrei nici măcar să te gândești cum ar arăta viața ta dar și celor apropiați ție dacă ai suferi de una din aceste boli mintale ce din pacăte se pot instala odată cu trecerea anilor.
Exista doua zone mari ale creierului nostru care m-au fascinat încă de când am studiat prima dată despre ele. Cortexul prefrontal și lobul temporal. Adică partea creierului situată la nivelul frunții și la nivelul tâmplelor. Și pentru a mă face mai ușor înțeles te invit să privești pentru câteva secunde imaginea de jos ca să știi precis la ce mă refer.
Cortexul prefrontal reprezintă acea regiune a creierului căreia îi sunt atribuite funcții ca:
- Luarea deciziilor
- Focus
- Atenție
- Personalitate
La nivelul lobului temporal există o structură care poartă denumirea de Hipocampus. Această regiune este extrem de importantă pentru formarea și reținerea memoriei de lungă durată, mai simplu spus amintirile noastre. Extrem de interesant mi s-a părut procesul prin care creierul nostru alege acele experiențe din viața noastră și le înmagazinează cu „etichete” foarte important, extrem de important, experiențe care poate au durat o secundă sau 2-3 minute și le reține foarte precis pentru o perioadă foarte lungă de timp.
Experiențe cum ar fi: primul sărut, cererea în căsătorie, prima întâlnire, prima dată când ai vorbit în public, când ți-ai ținut prima dată copilul în brațe etc.
Înteresată de acest subiect a fost si PHD în Neuroștiințe Wendy Suzuki, profesor în cadrul Universității din New York care a dorit să înțeleagă cum aceste „explozii incipiente” de energie transmisă dintre 2 neuroni formează o amintire de lungă durată și în plus de asta a dorit să vadă care sunt acele acțiuni pe care noi le avem de făcut pentru a păstra aceste regiuni ale creierului și funcțiile lor la capacitate maximă.
Marea descoperire a fost când s-a dovedit științific că practicarea exercițiilor fizice este principala arma pe care un om o are pentru a păstra sănătatea creierului și pentru a îmbunătății performanțele acestuia.
Practicarea exercițiului fizic aduce imediat creșterea numărului de neurotransmițători ca dopamină, serotonimă sau noradrenalină. De ce este atât de important să ai un număr mare de neurotransmițători înțelegem dacă le înțelegem rolul.
Neurotransmitatorii sunt elemente-cheie pentru buna functionare a organismului deoarece prin intermediul lor creierul reușește să comunice cu restul organelor, iar semnalele sale sunt receptate corespunzător. Cu alte cuvinte, relația dintre corpul tău și creierul tău este strâns legată de numărul acestor neurotransmițători.
Acești neurotransmițători sunt responsabili de funcții ca:
Dopamina = acțiunea de recompensă, motivație, memorie, atenție
Serotonina = reglează starea de spirit, stimulează memoria și functiile cognitive, reducere anxietatea și îmbunătățește calitatea somnului (pe scurt, serotonina ne ajută să ne odihnim asa cum trebuie)
Noradrenalina = creșterea arderilor în țesutul adipos pentru a genera căldură, crește ritmul cardiac și capacitatea respiratorie
Practicarea a 30 de minute de exerciții fizice aduce o creșterea a capacității de concentrare instantă pentru minim 2h dar și o creșterea a capacității de reacție.
Iar acestea sunt doar câteva beneficii instante pe care le primești când realizezi exerciții fizice, iar dacă dezvolți un obicei și practici mișcarea de minim 3x/ săptămână vei produce modificări anatomice și funcționale la întreg nivelul creierului tău.
De exemplu Hipocampusul a înregistrat creșterea numarul de celule nervoase după practicarea exercițiului fizic fapt ce conduce la creșterea în dimensiune dar și a îmbunătățirii memoriei de lungă durată.
Funcția de atenție de asemenea s-a dovedit în multe studii de neuroștiințe că a crescut atunci când exercițiul fizic face parte din viața unui om. Ne aducem aminte ca funcția de atenție este atribuită cortexului prefontal.
Cel mai dorit efect produs de exercițiul fizic în corpul nostru a fost demonstrat că este schimbarea stării emoționale! Practic după 30 de mișcare urmează ceea ce noi numim popular poftă de viață .
Cel mai important efect pe care exercițiul fizic îl produce este protejarea creierului împotriva instalării bolilor mintale cum sunt Depresie, Demență, Alzheimer.
Vestea cea mai bună acum urmează!!! Toate aceste beneficii le poți accesa oricând chiar din confortul casei tale. Dacă adaugăm faptul că anumite exerciții cum sunt cele din cadrul platformei RestartiX, conduc la reducerea durerilor de coloană și îți aduc instant beneficiile prezentate, cred că a sosit momentul să te oprești din citit și să te miști!
Lasă scuzele, nu amâna și oferăți aceste beneficii ACUM!
Ph. Md. Alexandru Ilie
Bibliografie
- Healthy Brain , Happy Life PhD Wendy Suzuki
- Effects of Physical Exercise on Cognitive Functioning and Wellbeing: Biological and Psychological BenefitsPMCID: PMC5934999 PMID: 29755380
Autori: Laura Mandolesi,1,2,* Arianna Polverino,1,3 Simone Montuori,1 Francesca Foti,2,4 Giampaolo Ferraioli,5 Pierpaolo Sorrentino,6 and Giuseppe Sorrentino1,3,7
12 replies on “Efectul exercițiilor fizice asupra creierului”
sunt perfect de acord cu propunerile dvs. pentru ca evita pe cat posibil intoxicarea organismului cu diverse medicamente !!!
🙏🥰Recunoștința noastra pentru toate Darurile oferite!.
🙏Am trait cu Bucurie unele imbunatatiri ale Sanatatii, sunt mai in creatoare si mai optimista.
Cu REVERENTA, Aurora.
Mulțumim foarte mult pentru sfaturi și pentru tot ce ne învățați să facem pentru a fi mai sănătoși!
Desigur că aceste informații sunt foarte utile și exercițiile fizice pot rezolva multe boli dureroase ale scheletului osos contribuind la reducerea durerilor.Interesant de știut dacă corelați personalizat exercițiile fizice cu diagnosticul pacientului.Multumim!
Va multumesc din tot sufletul ca datorita voua m-am pus pe picioare!
Va urmaresc tot timpul cu drag si interes! Sa va dea Dumnezeu sanatate! Sa fiti alaturi de noi multi ani!
Multumiri infinite pentru tot ce faceti ! Va urmaresc cu cea mai mare atentie.Este extrem de important pentru sanatate.
Multumesc cu recunostinta pt tot ceea ce faceti pt noi toti!Va iubesc !
Pacat ca ati aparut prea tarziu pentru mine La varsta de bunica .pentru unii strabunica nu pot face exercitiile necesare Am un pacemaker avand fibrilatie atriala ,degenerescenta maculara iar un prezent am avut un sindrom vertiginos schimband pozitia capului dar nu de scurta durata Am mai avut si acum 41 de ani In prezent cred ca s-a datorat urechilor si circulatiei vertebro bazilara Nu exista posibilitatea de a te vedea un medic decat pestev luni
Multumesc echipei Restartix pentru tot ce ne daruiti prin sfaturi si exercitiile multiple si variate propuse.
Cu pretuire si reverenta, Veronica
Multumesc mult pentru aceste pastile de informatii si miscare sunt minunate!
Va urmaresc frecvent si va admir si in limita posibilitatilor va urmez sfaturile..
Cu recunostinta ,
Doros Venera Speranta
Multumesc mult pentru toate informațiile pe care le ni le dați,reușiți să ne convingeti să facem cît mai multă mișcare și exerciții fizice.
[…] Tratamentul depinde de tipul de cifoză și de gradul acesteia și are ca scop încetinirea și stomparea evolutivă, precum și corectarea posturii. […]